Salonul International de Vinuri Vinvest, Timisoara, Judetul Timis, Aprilie 2014

Aprilie 2014 –> Timisoara, Jud. Timis

Salonul International de Vinuri VinVest Timisoara

Salonul International de Vinuri VinVest Timisoara

Salonul Internațional de Vinuri Vinvest este un eveniment dedicat vinului românesc
și internațional. În anul 2006, acest eveniment a fost
completat cu Concursul Național de Vinuri și Băuturi Alcoolice,
concurs care are loc de atunci în fiecare an şi care îşi
propune să pună în valoare cele mai importante reușite din
domeniu şi să aducă la statutul de cultură, această nobilă artă
a vinului. Ediţia a X-a.
Organizatori: Vinvest Timişoara, Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Timiş

Evenimentul face parte din calendarul gastronomic al Romaniei, dat publicitatii la sfarsitul lui 2013, de Autoritatea Nationala pentru Turism. Calendarul include câteva dintre cele mai „gustoase” festivaluri din România si a fost realizat cu sprijinul reprezentantelor teritoriale de promovare turistică. Traditiile culinare din Romania incep sa fie promovate tot mai intens ca atractii turistice.

Delectati-va cu smochine exotice de la malul Dunării, porc sănătos ca somonul, gătit în nordul aspru, răcituri din Oltenia fierbinte, virșli picanți gustați în curtea celui mai frumos castel medieval din țară, păstrăvi argintii din Bucovina, pită caldă din Banat, borș pescăresc în Deltă, sarmale în Secuime si multe alte bucate alese.

Descarcati Calendarul Gastronomic si alegeti evenimentele cele mai tentante la care doriti sa participati. Click pe imaginea de mai jos.

Calendarul Gastronomic 2014

Calendarul Gastronomic 2014

Acest articol a fost publicat în Aprilie, Judetul Timis (Apr) și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Salonul International de Vinuri Vinvest, Timisoara, Judetul Timis, Aprilie 2014

  1. Pingback: VINVEST in media: obiectivevacanta.wordpress.com | Vinvest 2014

Lasă un comentariu