Festivalului Naţional de Caricatură şi Umor “Oltenii şi restu’ lumii” Slatina județul Olt

8 – 11 Octombrie 2015 –> Slatina județul Olt

Ediţia din acest an a festivalului va fi
una specială deoarece se vor împlini
20 de ani de când această manifestare
adună laolaltă caricaturiştii cei mai de
seamă din întreaga ţară. Ca de obicei
toţi cei care nu sunt de pe aceste
meleaguri şi vor să treacă prin Slatina,
vor avea nevoie de paşaport de
oltean, eliberat la vama de la podul de
pe Olt, unde, vor fi întâmpinaţi cu
pastramă şi vin de invitaţii speciali ai
festivalului. Cel mai important este că
evenimentul a intrat deja în tradiţia
autorităţilor oltene, şi el reuşeşte
acum să atragă atenţia ţării asupra
urbei de pe râul Olt pentru trei zile.
Ediţia a XXI-a.
Organizatori: Consiliul Judeţean Olt,
Biblioteca Judeţeană “Ion Minulescu”
Olt, Primăria Slatina, Centrul Judeţean
pentru Conservarea şi Promovarea
Culturii Tradiţionale Olt.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Judetul Olt (Oct). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s