Festivalul Stuparilor, Cernesti, Jud. Maramures, Mai 2014

Mai 2014 –> Cernesti, Judetul Maramures

Festivalul Stuparilor, Cernesti, Judetul Maramures

Festivalul Stuparilor, Cernesti, Judetul Maramures

În a II-a decadă a lunii mai 2014, la Cernești Maramureș se va desfășura o celebrare a tradiției apicole, prin organizarea celei de a-XI-a ediție a Festivalului Stuparilor, sub a cărui egidă sunt reuniți toți cei implicați în ducerea pe mai departe a tradiției apicole din zonă. Pe dealul Pietriș din Cernești se organizează sărbătoarea comunei, dar și cunoscutul festival al apicultorilor din zonă- „Festivalul Stuparilor”. Timp de două zile turiștii se pot delecta cu muzică tradițională, produse dulci ale stupului – mândria celor din zonă, concursuri sportive, dar și unul care trebuie să aleagă „Regina Mierii” din anul acesta. Cunoscătorii și pasionații din domeniu pot participa la simpozioane și dezbateri despre soarta apiculturii din Maramureș. La manifestare sunt așteptați zeci de specialiști în creșterea albinelor și prepararea produselor apicole, localitatea urmând să fie transformată într-un adevărat târg în care vor fi etalate tot felul de specialități pe bază de miere, lăptișor de matcă și propolis. Ediţia a XI-a. Organizator: Primaria Cernești

Evenimentul face parte din calendarul gastronomic al Romaniei, dat publicitatii la sfarsitul lui 2013, de Autoritatea Nationala pentru Turism. Calendarul include câteva dintre cele mai „gustoase” festivaluri din România si a fost realizat cu sprijinul reprezentantelor teritoriale de promovare turistică. Traditiile culinare din Romania incep sa fie promovate tot mai intens ca atractii turistice.

Descarcati Calendarul Gastronomic si alegeti evenimentele cele mai tentante la care doriti sa participati. Click pe imaginea de mai jos.

Calendarul Gastronomic 2014

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Judetul Maramures (Mai), Mai și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s